Rucsiii’s Blog

Incep sa visez din ce in ce mai des ,ca vii.Eu nu mai plec ,tu nu mai stai si lumea mea se transforma dintr-un castel bine pazit ,intr-o pestera intunecata si rece.Incep sa nu mai vizez in culori,am inceput sa tremur in somn,sa am spasme inficosatoare .Pana si in somn sunt singura si te astept,nu regret eu am ales sa te astept.Incerc doar sa te fac sa intelegi ca asteparea nu a fost nicodata punctul meu forte si ca uneori tacerea in inima mea seamana a nepasare.Nepasarea nu are grad de comparatie,ea doar omoara,vise,suflete si nu cere nimic.Indiferenta acumulata de catre mine dea lungul anilor ma face acum sa vad mai clar lucrurile,toti avem nevoie de scuze,de evadari ,de cautari.La mine nu se opresc niciodata ,eu am gasit ce cautam si ce cautam evadeaza de mine in fiecare weed end.Nu vreau sa te fac eu prizonier si nici eu nu vreau sa devin detectiv particular in propriul meu caz.Eu vreau sa mirosim a vise cum o faceam odata si sa ne plimbam de mana printre strazile cu case vezi.Vreau sa iti mai ating odata buzele mici sa te strang in brate si sa simt cu tu si numai tu imi dai puterea sa deschid ochii dimineata.Toate aceste lucruri nu le mai am si acum in locul lor este un sant,unde se aduna apa neagra. Acum inchid usor ochii si las vantul sa decida in locul meu unde imi imprastie ramasitele.

Am avortat spontan,toate ramasitele sufletului meu,eu am ingropat ce am iubit mai mult pe lumea asta.Am pus cruce peste cantece .Am ramas cu roata mea,merge cu mine,suntem o roata si o rezerva.Am devenit rezerva in propriul meu meci.Drumul meu ,este eternul cerc manjit de rugina.Niciodata nu am sa ies din el,doar am sa putrezesc in fata laptopului meu,in patul meu cald si aburit.Camera mea daca ar putea vorbi,ar curge durere din ea.Pot sa traiesc in cercul meu,pe jumatate,mereu am putut,sa fac din cioburi,vitralii.Fara EL timpul ustura,buzele imi mor,ochii in sangereaza.Si cercul se strange.apasa.

Starea patologica a organismului,ce preceda moartea.Moartea poate fi una singura,dar cu doua fete.Prima dintre ele .nu presupune o inmormantare si nici formol,este la nivel senzorial si emotional.Eu sunt in moarte emotionala,agonia gandurilor mele apune zilnic peste mine.Ma ingroapa in vesnicia ,luciditatii mele.Agonia a venit natural ,pe calea normala a oricarui organism ce se naste,traieste si moare.Eu mor in viata,eu am trait decat pe jumatate,deja duhnesc a homofobie,a singuratate si a nimic.Agonia transforma trupul intr-un nimic ce il duci dupa tine,si doare .Nu poti sacapa de “nimic”sinucidearea ar fi o scapare prea usoara.Voinata umana este slaba,si devine carpa in fata “amorului”,ce transforma totul in metastaze greu de vindecat.Si nu doar amorul te ingroapa de viu,limitele,ideile fixe,slabiciunile si constientizarea lor,Este atat de transparent totul si lipsit de misticism ,gusturile s-au transformat in urme si arome insipide .Nu ma regasesc in cele mai multe lucruri ce ma inconjoara.Simturile mi se inchid pe rand,ma blochez intr-un cerc vicios ce ma anesteziaza.Agonia mea perpetua straluceste,momentele « morfinate »dureaza clipe vesnice.Imi traiesc agonia,vorbesc despre ea,despre simbioza noastra,despre lipirea ce a survenit constientizarii mele de ea.O admir uneori,pentru ambitia ei,pentru forta nesfarsita de a roade ale mele oase si idei.Uneori ,noaptea cand incep sa visez,o simt cum lucreaza,cum se hraneste cu mine si cum eu incep sa ma trezesc cu dureri de suflet.

Nu ma plang,nu vreau sa imi arat sufletul victimizat pe un altar in piata publica,vreau doar ratiune si sansa,sansa sa nu mor fizic intre zidurile castelului meu.Vreau sa planga bezna din mine,sa urle cerul pentru erorile mele.

“Cu cât eşti mai lucid şi mai treaz, cu atât mai mult îţi dai seama că viaţa e un vis”.(Jeni Acterian)