Starea patologica a organismului,ce preceda moartea.Moartea poate fi una singura,dar cu doua fete.Prima dintre ele .nu presupune o inmormantare si nici formol,este la nivel senzorial si emotional.Eu sunt in moarte emotionala,agonia gandurilor mele apune zilnic peste mine.Ma ingroapa in vesnicia ,luciditatii mele.Agonia a venit natural ,pe calea normala a oricarui organism ce se naste,traieste si moare.Eu mor in viata,eu am trait decat pe jumatate,deja duhnesc a homofobie,a singuratate si a nimic.Agonia transforma trupul intr-un nimic ce il duci dupa tine,si doare .Nu poti sacapa de “nimic”sinucidearea ar fi o scapare prea usoara.Voinata umana este slaba,si devine carpa in fata “amorului”,ce transforma totul in metastaze greu de vindecat.Si nu doar amorul te ingroapa de viu,limitele,ideile fixe,slabiciunile si constientizarea lor,Este atat de transparent totul si lipsit de misticism ,gusturile s-au transformat in urme si arome insipide .Nu ma regasesc in cele mai multe lucruri ce ma inconjoara.Simturile mi se inchid pe rand,ma blochez intr-un cerc vicios ce ma anesteziaza.Agonia mea perpetua straluceste,momentele « morfinate »dureaza clipe vesnice.Imi traiesc agonia,vorbesc despre ea,despre simbioza noastra,despre lipirea ce a survenit constientizarii mele de ea.O admir uneori,pentru ambitia ei,pentru forta nesfarsita de a roade ale mele oase si idei.Uneori ,noaptea cand incep sa visez,o simt cum lucreaza,cum se hraneste cu mine si cum eu incep sa ma trezesc cu dureri de suflet.
Nu ma plang,nu vreau sa imi arat sufletul victimizat pe un altar in piata publica,vreau doar ratiune si sansa,sansa sa nu mor fizic intre zidurile castelului meu.Vreau sa planga bezna din mine,sa urle cerul pentru erorile mele.
“Cu cât eşti mai lucid şi mai treaz, cu atât mai mult îţi dai seama că viaţa e un vis”.(Jeni Acterian)
